Un teren de golf cuprinde o serie de trasee, fiecare constând dintr-un tee-box, fairway, obstacole si hazarduri, un green și o gaura sau cupă, toate proiectate special pentru jocul de de golf. O runda standard de golf constă în a juca optsprezece cupe; cu toate acestea, exista terenuri care au doar nouă cupe, iar terenul este jucat de două ori pe runda. Alte terenuri au douăzeci și șapte sau treizeci și șase de cupe unde jucătorii aleg două grupuri de nouă cupe fiecare, oferind o varietate in ceea ce priveste terenul și este mai avantajos din punct de vedere al întreținerii. În plus, există terenuri par-3 , formate din nouă sau optsprezece cupe, toate par 3
Pentru a juca o minge la o cupă, se începe așezând mingea în zona de start (tee area, tee-box sau tee). Deobicei sunt mai multe tee-box-uri disponibile, cu distante si locatii diferite, pentru a oferi o dificultate variata in functie de pregatirea jucatorului.
Fiecare tee-box are 2 semne distinctive pentru a marca linia de unde se poate lovi mingea. Aceste semne sunt deobicei colorate pentru a identifica mai usor dificultatea traseelor ce urmeaza a fi jucate: rosu (juniori, femei), alb (seniori, adolescenti), albastru (barbati), negru sau auriu (campionat, pro).
Când prima lovitură trebuie sa fie lungă, se obișnuiește ca mingea să fie așezată pe un suport (tee) pentru o mai bună lovitură. Un tee este folosit pentru a ridica mingea câțiva centimetri deasupra solului. În locul unui suport special mingea poate fi ridicată și așezând-o pe un smoc de iarbă sau o grămăjoară de nisip.
Jucatori de golf pe fairway
Zona localizata intre tee-box si green sau zona de aterizare dupa lovitura tee se numeste fairway. Fisia de teren aflata intre fairway si marginea traseului (out of bounds) se numeste rough, o zona in care este dezavantajos sa lovesti mingea. La traseele par 3, este de asteptat ca jucatorul sa loveasca pana la green din prima lovitura. La traseele par 4 sau mai mult, jucatorul va lovi mingea de pe fairway sau din rough cel putin o data, dar design-ul traseului poate influenta numarul de lovituri necesar pentru a ajunge la green.
Majoritatea traseelor de golf sunt proiectate cu o linie directă de vizibilitate de la tee la green, dar un fariway se poate curba, fie la stânga sau la dreapta. Aceasta poarta denumirea de “dogleg”, cu referire la asemănarea cu glezna unui caine.Traseul este numit “dogleg left”, în cazul în care fairway-ul se curbeaza spre stânga, sau “dogleg right “, în cazul în care fairway-ul se curbează spre dreapta. Fairway-ul unui traseu se poate curba de două ori, caz in care se numește o “double dogleg”.
Fairway-urile pe terenurile de campionat, cum ar fi PGA Tour, sunt tunse scurt. Înălțimea ierbi influențează cursul jocului. De exemplu, înălțimile de iarba de la US Open sunt alternate de la o cupă la alta, în scopul de a face traseul mai greu, recupararea după o lovitură gresită fiind mai dificilă.
Buncar de nisip si hazard de apa
Traseele includ adesea pericole sau hazarduri, care sunt zone speciale cu norme suplimentare de joc, și sunt, în general, de două tipuri: (1) pericole de apă, cum ar fi iazurile, lacurile, râurile și, și (2), buncăre sau capcane de nisip.
Norme speciale se aplică pentru a juca o minge care se încadrează într-un hazard. De exemplu, un jucător nu poate atinge solul sau apa cu crosa sa înainte de a juca mingea. O minge în hazard poate fi jucată fără penalizare. În cazul în care nu poate fi jucată din hazard, mingea poate fi lovită din altă locație, în general, cu o lovitură penalizare.
Regulamentul de Golf specifică exact punctul din care mingea poate fi jucată in afara unui hazard. Buncărele de nisip sunt zone medii, mai reduse ca suprafată decât fairway-urile, dar de topologie diferită, care sunt umplute cu nisip și includ o buză ridicată sau barieră. Este mult mai dificil jucarea mingii din nisip decât din iarbă: mingea se poate îngropa în nisip iar inclinatia buncărului poate face pozitia lovirii mai dificilă. Ca în orice hazard, o minge dintr-un buncăr trebuie jucată fără a atinge nisipul cu crosa pentru a face o lovitura de probă, iar elementele naturale (frunze, pietre, crengi) nu pot fi mutate înaintea loviturii.
Terenurile pot avea si alte caracteristici de design pe care jucătorul va incerca sa le evite: gropi care nu sunt umplute cu nisip, dar necesită o lovitura inalta pentru a scăpa, iarbă inalta, alte plante dense, arbori sau arbusti diferiti, zone stâncoase, pante abrupte etc. Acestea nu sunt de obicei considerate “pericole” cu excepția cazului în care au fost desemnate special de regulamentul local (un lac poate fi numit un “hazard de apa”, chiar daca este complet uscat).
Green-ul (putting green), este o suprafată de iarbă tunsă foarte scrut, terenul neted care incadreaza cupa, permițând jucătorilor să execute lovituri de precizie . Pentru a juca pe această suprafață, jucatorul va folosi crosa “putter”, astfel mingea se rostogolește fără probleme de-a lungul solului. Topologia și forma green-urilor poate varia, dar pentru scopuri practice este o suprafata mai neteda decat alte zone ale traseului (desi pante domoale și ondulații pot adăuga provocări suplimentare pentru jucători), și de obicei nu include eventuale hazarduri, cum ar fi bunkerul de nisip sau apa, deși aceste hazarduri pot fi asezate in imediata vecinatate).